PR'OPRIU, -IE, proprii, adj. 1. Care aparţine în mod exclusiv cuiva; personal. ◊ Nume (sau substantiv) propriu = nume care se dă unui lucru sau unei fiinţe spre a le deosebi de alte lucruri sau fiinţe din aceeasi categorie si care se scrie cu iniţială mare. 2. Caracteristic, specific. 3. Care este bun pentru...; indicat, potrivit, adecvat. 4. (Despre cuvinte, despre termeni) Care redă exact ideea ce trebuie exprimată. ◊ Expr. Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri) De bază, prim. - Din lat. proprius, fr. propre.
Sursă : DEX'98 (36446)  - ana_zecheru

Propriu ≠ comun, figurat, impropriu, necaracteristic
Sursă : Antonime (72289)  - siveco

PR'OPRIU adj. 1. v. particular. 2. v. personal. 3. in-dividual, particular, personal, (rar) subiectiv. (O viziune, o creaţie ~.) 4. v. caracteristic. 5. adecvat, bun, indicat, nimerit, potrivit. (Un teren ~ pentru înflorirea artelor.)
Sursă : Sinonime (203848)  - siveco

pr'opriu adj. m. [-priu pron. -priu], art. pr'opriul, pl. pr'oprii, art. pr'opriii (sil. -pri-ii); f. sg. pr'oprie (sil. -pri-e), art. pr'opria (sil. -pri-a), g.-d. art. pr'opriei, pl. pr'oprii, art. pr'opriile (sil. -pri-i-)
Sursă : DOR (274915)  - siveco

PR'OPRI//U ~e (~i) 1) Care este proprietatea cuiva; care aparţine unei persoane; individual. ◊ Nume (sau substantiv) ~ nume dat unei fiinţe sau unui lucru pentru a le deosebi de alte fiinţe sau lucruri. 2) Care întruneste trăsături ce individualizează; tipic; specific; distinctiv; caracteristic. Pronunţare ~e. 3) Care este în concordanţă deplină; adecvat; potrivit. 4) (despre cuvinte) Care redă exact ideea ce trebuie exprimată. ◊ Sens ~ sens iniţial, de bază. ~-zis la drept vorbind; de fapt. /<lat. proprius, fr. propre
Sursă : NODEX (349679)  - siveco